AU PAIR IN SCANDINAVIA
Daca ati decis sa deveniti Au Pair in Scandinavia, cu noi aveti posibilitatea de a alege una din tarile scandinave : Danemarca, Norvegia sau Suedia.
Datorita colaborarii cu agentia partenera din Danemarca, avem posibilitatea de a plasa Au Pair catre familiile gazda, selectate de partea daneza, in Scandinavia.
Ce inseamna sa fii Au Pair ?
``Au Pair`` in limba franceza inseamna ``la acelasi nivel``, expresia fiind folosita pentru ca un Au pair este un membru al familiei si in nici un caz un angajat. Aceasta inseamna ca nu veti fi un angajat in adevaratul sens al cuvantului, insa familia asteapta din partea Dvs., participarea la activitatile sale cotidiene.
O conventie internationala semnata de numeroase tari spune ca un Au Pair este o persoana care se alatura unei familii gazda pentru a o ajuta la treburile casei si a avea grija de copii. In schimb, Au Pair-ului i se va asigura casa, masa si bani de buzunar si trebuie sa i se asigure oportunitatea de a studia limba si cultura tarii gazda.
Pentru a deveni Au Pair trebuie :
- sa aveti intre 18 si 29 de ani,
- sa aveti experienta cu copiii,
- sa aveti experienta muncilor casnice usoare,
- sa cunoasteti cel putin limba engleza la nivel conversational pentru a fi capabil sa comunicati cu familia gazda.
Ca Au Pair in Scandinavia veti avea ocazia sa cunoasteti viata de zi cu zi intr-o tara nordica si veti putea descoperi tainele unei limbi straine cu totul diferita de limba Dvs. materna.
Probabil ca veti gasi limba locala foarte greu de inteles, dar veti vedea ca majoritatea localnicilor vorbesc foarte bine engleza si veti putea comunica cu usurinta.
Initial Scandinavia va va parea foarte diferita de tara natala. Aici veti intalni o cultura cu totul diferita dar veti avea oportunitatea adaptarii la modul de viata scandinav.
Nici o familie gazda nu asteapta din partea Au Pair-ului o schimbare radicala.Veti avea dreptul la opinie, dreptul la propria religie. Totodata se asteapta din partea Dvs. sa fie respectate obiceiurile locale.
Indatoririle unui Au Pair
In functie de varsta copiilor, sarcinile Dvs. vor fi foarte diferite. De cele mai multe ori ambii parinti sunt angajati, in acest timp veti avea responsabilitatea copiilor incredintati Dvs. De aceea este foarte important ca parintii gazda sa aiba incredere si sa se poata baza pe Dvs. Este de ajutor, sa specificati de la inceput ce puteri face pentru copii si ce grupa de varsta doriti sa aveti in grija.
Supravegherea copiilor se diferentiaza in functie de varsta:
Sugari si copii mici :
- leganat,
- pregatirea biberonului,
- hranire,
- imbaiere,
- plimbare.
Copii de gradinita :
- pregatirea si luarea mesei impreuna cu acestia,
- dusul si luatul de la gradinita,
- mersul la locurile de joaca,
- cititul cartilor,
- lucru manual,
- pictatul si cantatul.
Copii de scoala :
- dusul si luatul de la scoala,
- ajutatul la teme,
- mersul la inot si alte activitati in timpul liber.
Activitati casnice
In sarcinile Dvs. intra de asemenea ajutorul la treburile zilnice ale casei, ca de exemplu : curatenia in camera copiilor, spalatul vaselor, stersul prafului, aspirarea, calcatul, cumparaturile, pregatire unor mici gustari, etc.
Beneficiile in familia gazda
Veti fi preluat ca membru deplin al familiei. Veti avea propria camera, ingrijire gratuita si veti primi bani de buzunar (pocket money). In timpul liber puteti urma un curs de limba si va puteti ocupa de noile prietenii pe care le veti lega in timpul sederii.
Informatii practice
Permisul de conducere :
veti avea nevoie de un permis de conducere international. Daca familia gazda va va cere sa conduceti, asigurati-va ca inainte de a pleca ati obtinut un permis de conducere international.
Vacante :
daca stati la o familie gazda mai mult de 6 luni, ai dreptul la un minim de 1 saptamana de vacanta, dar de obicei sunt 2 sau mai multe saptamani. Vacantele nu va vor fi platite.
Asigurarea de sanatate :
Familiei gazde i se va cere sa se asigure ca veti fi acoperit de catre asigurarea lor. In orice caz, va recomandam sa incheiati o asigurare de sanatate valabila pe toata perioada contractuala.
Pocket money :
Danemarca-min.335 EUR/luna, Norvegia-min.345EUR/luna, Suedia-min.362EUR/luna. In plus veti avea in mod normal asigurata propria camera, 3 mese/zi, si o zi libera pe saptamana.
Viza de sedere :
In functie de tara de origine veti avea obligatia aplicarii pentru viza de sedere inainte de plecare. In mod normal eliberarea vizei dureaza 6-8 saptamani.
Telefonul :
Folosirea telefonului trebuie sa fie convenita cu familia gazda. Foarte multe familii accepta folosirea telefonului pentru convorbiri locale, dar asteapta din partea Dvs. sa va asigurati convorbirile internationale.
Timpul de lucru/timpul liber :
timpul de lucru nu va depasi 5 ore/ zi (30ore/saptamana, 120ore/luna) si veti avea liber 1 zi intreaga pe saptamana.
Intreruperea contractului Au pair :
Contractul Au pair poate fi intrerupt cu un preaviz de 2 saptamani.
|